Categorie: , , ,

LEGO pentru micii constructori


Sâmbătă, 13 octombrie, în AFI Palace Cotroceni, s-a desfăşurat un eveniment inedit pentru copii. S-au pus la bătaie o mulţime de piese LEGO cu care copiii au construit un oraş LEGO toată ziulica.


Printre ei, foarte activi erau şi tăticii, mari constructori ce-şi aminteau cu plăcere de copilărie. Cei mai talentaţi copii au primit diplome de Maestru Constructor, avizate şi acreditate de LEGO şi au primit câte un set de piese cadou.

 

Invitat de seamă al evenimentului a fost omul minifigurină, foarte apreciat de cei mici.


5 comentarii
Categorie: , , , , , , ,

Descopera savoarea fabuloasa a vinurilor romanesti.

Nu trebuie să fi somelier pentru a recunoaşte că nimic nu complimentează mai bine o masă apetisantă decât un pahar din cel mai bun vin. Vinurile pot completa perfect o mâncare sau o pot dezavantaja. De aceea este esenţial să ştim ce vinuri se potrivesc fiecărei reţete.

Ieri am fost la Salonul Naţional de Vinuri al României de la Sala Palatului, unde am descoperit savoarea fabuloasă a vinurilor româneşti.
VINTEST urmăreşte o prezentare la nivel naţional a regiunilor viticole, a podgoriilor, a producătorilor, a vinurilor autohtone, a vinurilor cu denumire de origine controlată şi a celor cu indicaţie geografică, potenţialul de producţie şi calitate al acestora.
VINTEST este o şansă reală prin care România poate dovedi tradiţia produselor autohtone, frumuseţea zonelor care adăpostesc cramele, completate de reputata ospitalitate românească.

Au fost prezenţi mulţi producători, am degustat câteva vinuri, printre care şi cele din portofoliul producătorului de vinuri Crama Oprişor. Vă voi recomanda cu drag atât un Caloian rose cu care eu am făcut cunoştinţă prima dată în cadrul emisiunii “Poftă bună de viaţă”, cât şi trei vinuri roşii, cum ar fi: Feteasca Neagră, Merlot sau Cabernet Sauvignon. 

Nu pot ascunde faptul că pe gustul meu este vinul bun, roşu, sec.
Pentru acasă am luat o Feteasca Neagră, pentru a împărtăşi şi cu soţul bucuria şi plăcerea dată de un vin bun. Feteasca Neagră este vinul-vedetă al liniei Caloian, ce a cucerit rapid mulţi admiratori. Deşi se bea uşor, nu este un vin facil, rotunjimea sa prietenoasă, dominată de prune uscate, cireşe şi vişine negre, fiind doar un context pentru senzaţii de trufe, cacao, alături de arome seducătoare de lemn. Nu ocoliţi nici Merlotul Caloian, cu un debut fructuos, de cireşe negre şi coacăze, un trup care a scos cele mai seducătoare nuanţe de vanilie din lemn, un vin mereu proaspăt şi calibrat perfect pentru orice gust.


De la Aurelia Visinescu, din linia Nomad mi-a mai plăcut Merlotul, cu miros de mure, cireşe şi coacăze, completat de notele subtile de vanilie. Se poate servi la 18 grade C alături de orice friptură de vacă, de porc, fazan sau curcan. Se asociază perfect cu brânzeturile servite “à la française”, la sfârşitul mesei. Nu ocoliţi vinurile din linia Anima, vinuri în ediţie limitată, cum ar fi: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir şi Chardonnay.

 
 

Foarte ospitalieri şi cu vinuri bune au fost şi cei de la Casa de Vinuri Cotnari. Vă recomand Busuioaca de Bohotin, un vin demisec rose, dar şi Tămâioasa Românească, Grasa de Cotnari şi Feteasca Albă din Gama Colocviu.

 
 

Le mulţumesc celor care m-au tratat cu respect şi deşi clar nu sunt expertă în calităţile vinurilor, au avut răbdare să-mi răspundă la întrebări, să-mi prezinte cele mai bune vinuri, să glumească şi să-mi ofere toate detaliile pentru a-mi pregăti această postare.





0 comentarii
Categorie: ,

Felix Baumgartner - cum putem atinge orice vis, oricat de inalt

Cred că mulţi dintre voi, aţi urmărit cu interes săritura lui Felix Baumgartner. Programată iniţial pentru luni, apoi amânată de mai multe ori, mai întâi pentru marţi, apoi pentru joi săritura a fost efectuată azi, duminică, 14 octombrie 2012.
Austriacul Felix Baumgartner, pasionat de sporturi extreme, a reuşit să depăşească viteza sunetului în cădere liberă, o premieră mondială, plonjând de la altitudinea record de peste 38.000 de metri, deasupra statului american New Mexico.
Pentru a realiza această performanţă, paraşutistul austriac Felix Baumgartner a efectuat două salturi deasupra statului New Mexico - primul în martie 2012, de la altitudinea 21.600 de metri, iar cel de-al doilea în august 2012, de la altitudinea de 29.456 de metri, atingând viteza maximă de 864 kilometri/oră, înainte de a-şi deschide paraşuta.
Felix Baumgartner se pregătea de cinci ani pentru acest salt şi a reuşit să înregistreze un nou record mondial la săritura din spaţiu.
Recordul pentru saltul cu paraşuta în cădere liberă era deţinut din 1960 de un fost colonel din aviaţia americană (US Air Force), Joe Kittinger, care, ajuns la limita spaţiului cu ajutorul unui balon umflat cu heliu, a sărit în gol de la altitudinea de 31.333 de metri.
Obiectivul proiectului "Stratos" constă în colectarea de date ştiinţifice care ar putea să amelioreze siguranţa călătoriilor spaţiale permiţând, în cazuri de urgenţă, salturile cu paraşuta de la mare altitudine.
Pozele postate mai jos sunt print screen-uri făcute de mine, atât pentru voi cât şi pentru cei doi iepuraşi ai mei, care poate peste câţiva ani, când vor înţelege mai mult, se vor bucura de ele şi vor simţi puţin din emoţia pe care am trăit-o eu în această seară.


Ce a însemnat pentru mine acest eveniment?... o depăşire a limitelor proprii, un exemplu de încredere în forţele proprii... un exemplu că dacă ne dorim şi muncim pentru acest lucru, putem atinge orice vis, oricât de înalt...

Mulţumim pentru inspiraţie, Felix Baumgartner!

2 comentarii
Categorie: , , ,

Proiectii pentru copii la Minimest

O zi ploioasă şi mohorâtă de dimineaţă. Foarte potrivită, zic eu, pentru câteva scurt metraje de desene animate, special create pentru cei mici, cu vârste între 3 şi 6 ani. L-am îmbrăcat pe Matei şi am dat fuga la Cinema Studio.

Copii cu vârste între 3 și 14 ani, părinți și profesori, cinefili și iubitori de evenimente, precum și toți cei care vor să-și “retrăiască” copilăria i-am întâlnit la Cinema Studio.

 
 

Minimest (secțiunea de proiecții și activități dedicate copiilor din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est) oferă un program matinal educativ şi, totodată, distractiv:
Filmele de scurt şi lung metraj proiectate, au fost premiate la cele mai renumite festivaluri internaţionale şi abordează diverse teme sociale: prietenia, bunele maniere, ecologia, etc.

 

Copii şi nu numai au fost foarte încântaţi de aceste proiecţii. Eu mi-aş dori să le revăd, căci mi-au amintit de copilărie, au fost pline de o inocentă molipsitoare şi au avut mult de transmis.

Crăciun cu Clopoţel/Jingle All the Way

Singurul aspect care după părerea mea a îngreunat puţin înţelegerea mesajelor pentru cei de vârsta lui Matei (3 ani şi 1 lună), a fost ca scurt metrajele erau subtitrate, eu trebuia să-i citesc iar el să-şi distribuie atenţia şi la ce spuneam eu, nu doar la personaje.

Pe lângă filmele menţionate, tinerii cinefili au avut după proiecţii şi o serie de activităţi interactive şi educative: atelier de decoupage oferit de SmartKidsLand şi ateliere de origami susţinute de trainerii Cursuri Origami cu ajutorul Muzeului Antipa.

 

Toţi copiii care participă la programul Minimest pot intra în tragerea la sorţi specială pentru câştigarea unuia dintre cele 24 de locuri gratuite exclusive la atelierele pentru copii JuKaVa, gândite cu grijă pentru dezvoltarea personală a micuţilor.

 

Conform programului, mai aveţi la dispoziţie ziua de mâine să daţi o fugă cu copiii la Minimest, când vor fi proiecţii pentru copii de peste 7 şi 10 ani şi atelier de origami.

Vă pot spune că pentru Matei a fost prima oară când a mers la cinematograf şi i-a plăcut foarte mult.

Premiul pentru Cel mai Bun Film de Scurt Metraj din secţiunea Minimest s-a acordat filmului Crăciun cu Clopoţel/Jingle All the Way (r. Chel White, SUA, 2011).


Mai multe detalii despre festival: http://www.animest.ro/minimest-2012.aspx


0 comentarii
Categorie: ,

Despre Doi Iepurasi in emisiunea "Pofta buna de viata"

Cum vă spuneam într-o postare nu cu mult timp în urmă, am fost invitată în cadrul emisiunii "Poftă bună de viaţă" să vorbesc despre blogul Doi Iepuraşi, un proiect personal la care ţin foarte mult. Am filmat la Restaurant "The Harbour", a  urmat aşteptarea, s-a terminat montajul şi acum vă prezint rezultatul.
Vizionare plăcută.


2 comentarii
 
Doi Iepurasi © 2012 | Designed by Canvas Art, in collaboration with Business Listings , Radio stations and Corporate Office Headquarters