Copiii mici sunt cei mai pricepuţi imitatori. Una dintre cele mai importante şi eficiente metode prin care copiii învaţă este metoda imitaţiei. Prin urmare, am pe cât posibil în vedere puterea exemplului personal atunci când îmi educ copiii, deoarece, mai mult decât ceea ce transmit prin explicaţii şi învăţături, este important ceea ce fac efectiv, indiferent că vizează învăţarea sau nu.
Copiii ştiu din comportamentele celorlalţi ce este bine, corect, rău, greşit şi au nevoie de exemple pe care să le imite.
Modelele pe care le aleg depăşesc de cele mai multe ori aria familială, şi se extind la persoanele cu care vin în contact, care îi impresionează sau le trezesc interesul.
Copiii îşi privesc părinţii că fiind experţi în tot ceea ce fac, iar conduitele noastre ca şi părinţi, vor fi însuşite, indiferent de natura lor, că venind de la persoana cea mai în măsură a fi imitata. Încerc să petrec cât mai mult timp cu Matei şi Maria, să le arăt şi să le explic cât mai multe lucruri, pentru a nu căuta modele şi explicaţii în alte părţi sau la alte persoane străine. Ei observă la noi ce facem, cum vorbim, cum ne purtăm cu cei din jurul nostru, cu animalele, etc.
Puterea de observare a copilului se dezvoltă. Matei este la vârsta la care observă cele mai mici detalii, uneori chiar mă surprinde, apoi le exersează practic. Când eu dau cu aspiratorul ia şi el o măturică sau o parte din aspirator şi mă imita, ridică receptorul telefonului fix sau îmi ia telefonul mobil şi realizează o convorbire imaginară cu mamaie sau cu un alt prieten de familie, găteşte şi el la cuptorul lui de jucărie aşa cum mă vede pe mine că gătesc în bucătărie, ne face poze aşa cum şi noi îl fotografiem pe el şi multe altele.
Copiii ştiu din comportamentele celorlalţi ce este bine, corect, rău, greşit şi au nevoie de exemple pe care să le imite.
Modelele pe care le aleg depăşesc de cele mai multe ori aria familială, şi se extind la persoanele cu care vin în contact, care îi impresionează sau le trezesc interesul.
Copiii îşi privesc părinţii că fiind experţi în tot ceea ce fac, iar conduitele noastre ca şi părinţi, vor fi însuşite, indiferent de natura lor, că venind de la persoana cea mai în măsură a fi imitata. Încerc să petrec cât mai mult timp cu Matei şi Maria, să le arăt şi să le explic cât mai multe lucruri, pentru a nu căuta modele şi explicaţii în alte părţi sau la alte persoane străine. Ei observă la noi ce facem, cum vorbim, cum ne purtăm cu cei din jurul nostru, cu animalele, etc.
Puterea de observare a copilului se dezvoltă. Matei este la vârsta la care observă cele mai mici detalii, uneori chiar mă surprinde, apoi le exersează practic. Când eu dau cu aspiratorul ia şi el o măturică sau o parte din aspirator şi mă imita, ridică receptorul telefonului fix sau îmi ia telefonul mobil şi realizează o convorbire imaginară cu mamaie sau cu un alt prieten de familie, găteşte şi el la cuptorul lui de jucărie aşa cum mă vede pe mine că gătesc în bucătărie, ne face poze aşa cum şi noi îl fotografiem pe el şi multe altele.
Aşa cum spuneam într-o postare anterioară, îmi place să fac mişcare şi vreau să le transmit acest lucru şi copiilor mei. În afară de mişcarea pe care o fac ei prin casă şi afară la locul de joacă, în fiecare săptămână am grijă să organizez cu Matei competiţii de mers pe vârfuri, mersul piticului, mers pe călcâie, mers târâş pe coate de-a lungul covorului, facem 2-3 abdomene, 2-3 aplecări, 3-4 genoflexiuni. “E tare distractiv” spune Matei, Maria râde şi chiuie de bucurie şi abia aşteaptă şi ea să ne poată imita. Mergem în parc şi la sala de sport şi ne căţărăm pe spaliere, alergam.
Trebuie ţinut cont de vârsta copilului, nu trebuie exagerat, nu are nevoie de muşchi, de exerciţii complicate sau periculoase.
I-am cumpărat lui Matei, pe la 2 ani şi câteva luni un cuptor de jucărie. Imediat am auzit păreri de genul “nu-i trebuia lui, ca băiat, aragaz”. Dar eu ştiam ce aveam de gând şi anume să-l învăţ prin joc şi să-l pregătesc atât pentru autonomie cât şi pentru un mod de a găti şi a mânca sănătos. Matei găteşte la cuptorul lui de jucărie şi-mi aduce să mănânc.
I-am cumpărat lui Matei, pe la 2 ani şi câteva luni un cuptor de jucărie. Imediat am auzit păreri de genul “nu-i trebuia lui, ca băiat, aragaz”. Dar eu ştiam ce aveam de gând şi anume să-l învăţ prin joc şi să-l pregătesc atât pentru autonomie cât şi pentru un mod de a găti şi a mânca sănătos. Matei găteşte la cuptorul lui de jucărie şi-mi aduce să mănânc.
Vă daţi seama că de fiecare dată mâncarea este foarte gustoasă şi primeşte laude, el este mândru, iar încrederea în sine creşte. Până acum ştie deja: cărniţa se mănâncă cu legume, legumele sunt foarte sănătoase iar mami uneori cere o porţie mai mare, mâncăm fructe în fiecare zi, bem apă plată, etc. Nu mâncăm fast-food nici înainte şi cu atât mai mult acum nu facem acest lucru şi ocolim pe cât posibil alimentele fără valoare nutritivă (biscuiţi dulci, pufuleţi, napolitane, floricele din porumb, chipsuri, cereale îndulcite, bomboane, băuturi carbogazoase, îngheţată). Îmi place să-i prepar dulciuri în casă, aşa cum îmi făcea mie mamaia. Sunt proaspete, pot controla cantitatea de zahăr şi uneori pot folosi şi faina integrală. Matei mănâncă de mic multe legume crude. Dimineaţa mâncăm cu poftă, îl făceam curios, apoi cerea singur ardei gras, castravete, morcov, ţelina, etc. La fructe a fost şi mai uşor, vă daţi seama.
Eu mănânc doar pâine integrală sau paniţe şi i-am dat şi lui Matei. Dacă-i plăceau, bine, dacă nu, nu. Ca răspuns voi posta o poză.
Obezitatea infantilă este una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, la nivel mondial şi nu sunt de părere că motivul o reprezintă cantitate ci calitatea alimentelor consumate de copii.
Fiecare mamă ştie ce este bine pentru copilul ei, trebuie să le arătăm acest lucru cu ajutorul exemplelor.
Fiecare mamă ştie ce este bine pentru copilul ei, trebuie să le arătăm acest lucru cu ajutorul exemplelor.
