Categorie: ,

Prima zi la gradinita

Am început grădiniţa. Învăţăm să devenim independenţi. Nu doar ei copiii, ci şi noi părinţii. Iepuraşii au plecat de puţine ori de lângă mine. Pot număra pe degete de câte ori au fost la bunici fără mine şi să rămână peste noapte acolo. Nu mai mult de 27-30 de ore, adică o zi şi puţin, timp în care sunam să văd dacă au mâncat, ce şi cât au mâncat, dacă au dormit sau dacă au făcut kk. Şi eu, dar şi soţul meu nu reuşeam să ne deconectăm mereu de la ei, simţind că ne lipseşte ceva, efectiv o parte din noi. Plecau ei şi începeam să simt un mare gol. Stăteam cu ochii pe ceas să vedem cât a mai rămas până iepuraşii se întorc acasă.
Azi, l-am dus la grădiniţă pe iepuraşul cel mare, Matei. I-am povestit din timp cum va fi la grădiniţă, că va învăţa cântecele, poezioare, că va avea multe jucării cu care se va juca împreună cu ceilalţi copii, că va avea măsuţă şi scăunel şi va mânca singurel ca mami şi ca tati, încercând să-l fac să perceapă grădiniţa ca pe o recompensă pentru copiii cuminţi, ca o oportunitate ce se oferă copiilor mari. Îşi dorea să meargă cât mai repede la grădiniţă pentru a putea spune a n-a oară: “vezi, sunt băiat mare”.
Cum am intrat în grădiniţă a început să abordeze alţi copii, să-i salute şi să vorbească cu ei, din păcate neprimind reacţia dorită din partea celorlalţi.


Am vizitat puţin dormitorul cu pătuţurile mici ca pentru 22 de pitici, sala de mese, apoi am intrat în clasă. Nu l-au interesat adulţii, s-a repezit direct în dulăpiorul cu jucării unde zărise un elicopter. Aici este posibil să semene şi cu mami care are o slăbiciune pentru avioane şi elicoptere.
Mulţi copii plângeau după mămicile lor, care, cu sufletele sfâşiate de lăcrimioarele celor mici, se îmbulzeau prin crăpătură uşii să-i mai vadă sau să le mai facă cu mâna înainte de a pleca.
Aseară când am recapitulat evenimentele ce vor urma şi i-am spus că îl voi lăsa câteva ore la grădiniţă şi apoi îl voi lua acasă, mi-a spus “dar de ce nu stai şi tu?...” stai acolo la uşă şi aştepţi...”


Dar în momentul în care a văzut elicopterul, Matei a uitat de mine. Îl strigam să-mi iau şi eu rămas bun de la el, nici măcar nu mă auzea. Am plecat. Ieşind pe poarta grădiniţei, îmi dădeau lacrimile. M-am stăpânit. Eram îmbrăcată şi cu un costum mai sobru, nu se preta la câteva lacrimi de despărţire pentru 8 ore...
Ajung acasă, dau câteva telefoane ca să anunţ familia cum că gata, Matei este predat pe semnătură la grădiniţă, apoi ies să fac câteva cumpărături. La întoarcere spre casă, trec pe lângă grădiniţă. Aş fi vrut să mă urc pe o scară şi să arunc un ochi pe fereastră să-l văd cum se joacă cu copiii şi să-mi dau seama ce gândeşte şi ce este în sufletul lui. Mai mult ca sigur este bine, doar mie îmi vine iar să plâng. Îmi dau lacrimile când îi văd tricoul aruncat prin casă, când îi pregătesc Mariei din greşeală biberonul cu laptele lui Matei, sau când ea doarme, iar în casă este mult prea linişte.
De-abia aştept să-mi povestească şi să-mi spună prima lui impresie.
Este ora 13.00 ora la care probabil îi pregătesc de somn... Oare va dormi Matei singur în pătuţul lui de pitic? Noroc că încă nu am numărul de telefon al educatoarei.

4 comentarii:

  1. :),urmeaza sa vedem si nioi acush cum ne acomodam,mi-as dori sa se acomodeze la fel de repede ca matei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga, Ana Maria, sa nu crezi ca in urmatoarele zile nu au urmat si la noi cateva lacrimi...dar trec. Iar la pranz cand ma duc sa-l iau i se umezesc ochisorii de fericire. Dar se acomodeaza, se iau cu joaca, si-a facut si un prieten din cate mi-a spus. Va fi bine. Important este sa te vada pe tine sigura si bucuroasa de evenimentul in sine, ca sa prinda si el incredere ca ii va fi bine acolo si ca apoi vei veni sa-l iei acasa. Ei au aceasta teama de abandon...Multa bafta!

      Ștergere
  2. Ai avut mare noroc ca s-a acomodat repede.
    Si a mea s-a acomodat repede ptr ca de la 1 an am inceput sa ii povestesc ca va merge la gradi si mami la servici.
    Lacrimile au existat si la noi firesc dar dorinta de a se juca cu copii a fost mai mare.Dupa 2 saptamani nu mai plangea la ducere ci doar la plecare cand il vedea pe tati ca vine sa o ia acasa.(Eu terminam jobul mai tarziu, asa ca tati a fost seful cu luatul de la gradi).

    RăspundețiȘtergere
  3. La noi primele 2 zile au fost mai usoare, dar azi de dimineata Ionut a plans un pic mai mult. Si m-au napadit amintirile cu Matei cand il auzeam la gradinita, din afara curtii gradinitei! - :D

    RăspundețiȘtergere

 
Doi Iepurasi © 2012 | Designed by Canvas Art, in collaboration with Business Listings , Radio stations and Corporate Office Headquarters