Prima plimbare cu bicicleta a lui Matei

Saptamana trecuta i-am cumparat lui Matei prima bicicleta. Nu de la un magazin de specialitate, dar la un pret bun fata de ce gasisem pana la acel moment, adica 150 lei. A fost foarte incantat de ea, mai ales ca isi dorea bicicleta albastra. Am iesit chiar din seara aceea la plimbare, am inceput cu o mica stangacie, dar a prins repede curaj. A doua zi deja mergeam fara probleme, cu viteza, cu frane, cu luat curbe, castigam chiar cursele  cu tricicleta Mariei.  In programul de weekend erau doua iesiri pe zi cu bicicleta, pana cand, duminica seara a spus: “mami ma dor picioarele”…si era probabil prima lui febra musculara…Dupa mai bine de o saptamana avem cateva ore de mers la active si doua mici cazaturi.

La voi cum a decurs prima zi cu bicicleta?

continuare »

Beneficiile teatrului in dezvoltarea copiilor

La invitatia actritei Monica Alexandrescu pe care am avut placerea sa o cunosc cu ocazia piesei “Niste doamne”, ieri am fost cu Matei la Centrul cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu, la piesa “Fata babei si fata mosneagului”.

In distributia piesei am regasit pe: Claudia Negroiu, Dana Porlogea, Razvan Dragu, Andreea Lupsa, Monica Alexandrescu si Dan Apavaloaie.

Scenariul si regia au fost semnate de Claudia Negroiu.

Scenografia: Aurel Patrascu

Coloana sonora: Vasile Malic

Povestea “Fata babei si fata mosneagului” aduce in atentia copiilor contrastul dintre oamenii buni, cinstiti si harnici si cei rai la suflet si lenesi. Din aceasta poveste copiii invata ca o fapta rea nu va ramane nepedepsita dar si ca o fapta buna nu va ramane nerasplatita la un moment dat. 

Matei a inteles ca trebuie sa fie bun si milos atat cu oamenii cat si cu animalele si natura si ca lacomia nu aduce nimic bun ci este chiar daunatoare.

Cei mici au fost atrasi de poveste, de interpretarea actorilor si de povestitor, interactionand usor cu acestia.

Eu am ales sa merg cu fiecare ocazie cu Matei la teatru potrivit varstei lui, iar la gradinita ii rezerv loc ori de cate ori vine teatrul de papusi. Asa cum povestile pline de povete sunt importante in frumoasa dezvoltare a copiilor, asa si teatrul le dezvolta imaginatia, ii ajuta sa se exprime, le dezvolta vocabularul si fara sa-si dea seama, sa invete multe lucruri utile in viata.

Printre beneficiile oferite de teatru in dezvoltarea copiilor se numara si imbunatatirea limbajului corporal, invatand astfel ca si prin mimica, nu doar verbal, ei isi pot exprima sentimentele, dar si dezvoltarea memoriei, gandirii, atentiei si concentrarea pe o anumita perioada, fiind o buna pregatirea pentru perioada scolii, cand ei vor fi nevoiti sa stea cuminti, atenti si sa asculte lectiile predate.

Acest spectacol il puteti urmari la Centrul cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu in data de 17 februarie, incepand cu ora 11.00. Spectacolul dureaza 45 de minute.

Pret bilete: 10 lei si 8 lei/pret redus

Voi de la ce varsta ati inceput sa mergeti cu copiii la teatru?

continuare »

Baterii de Facebook

continuare »

Iepurasii si-au revazut prietenii

Duminică a fost ziua revederilor. De dimineaţă am ieşit în Parcul Moghioroş unde după câteva luni bune ne-am reîntâlnit cu prieteni dragi, Monica, Marius şi cu băieţelul lor Theo, cu un an mai mare decât Matei. 

După ninsoare parcul arată superb, copiii veniseră cu săniuţele şi se întreceau pe derdeluşuri. Unii făceau oameni de zăpadă, alţii aruncau cu bulgări, iar cei mici, care mai de care mai înfofoliţi, erau traşi cu săniile de bunici sau de părinţi. 

Matei şi Theo s-au bucurat de zăpadă, cu Maria a fost puţin mai dificil căci nu îi place să simtă rece. Când am scuturat o creangă de brad şi i-a intrat puţină zăpadă după gât, a început să plângă.

 

În parc ne-am întâlnit şi cu Elena, partenera de dans a lui Matei de la serbarea de Crăciun. Din păcate am observat la toţi colegii lui de grădiniţă, că atunci când se întâlnesc în parc sau pe stradă, ei se comportă ca şi cum nu s-ar cunoaşte. De ce, încă nu am reuşit să-mi explic. Doar noi părinţii comunicăm din dorinţa de a le da lor un exemplu şi de a mai facem schimb de experienţă.

Pasionaţii de automobilism, printre care desigur Maria, au făcut şi câteva ture cu “maşinuţele buşitoare”.

 

 

Matei a primit de la Theo două puzzle pe care cum a ajuns acasă a vrut să le rezolve, cu un mic ajutor din partea noastră desigur, deoarece oboseala i-a tăiat elanul spre sfârşit.

După câteva ore de somn la prânz ne-am revăzut cu al doilea cuplu de prieteni şi vecini de cartier,Laura, Bogdan şi fetiţa lor Mara. Ea este mai mare decât Maria dar mai mică decât Matei şi are o mulţime de jucării interesante. Cel mai mare succes l-a avut mini piscina cu bile în care au reuşit toţi să încapă deşi călare unul peste celălalt, dar ce mai conta... fericirea lor atingea cote maxime. 

Pe locul doi a fost bucătăria la care au preparat cele mai gustoase floricele (popcorn) pe care apoi le-au savurat în piscina cu bile... Nu am avut cameră foto, i-am filmat puţin cu telefonul mobil, însă cu următoarea ocazie nu voi mai rata nişte cadre senzaţionale şi le voi împărtăşi cu voi.

continuare »

De Craciun...

Matei a avut serbare la grădiniţă şi a venit Moşul cu cadouri. I-a cântat, i-a spus poezii şi a dansat. A primit un autobuz şi multe dulciuri. A avut costum de spiriduş/pitic. A mers şi Maria la serbare, dar s-a speriat de Moş...Noi am făcut, cum era de aşteptat, multe poze şi am filmat momentul...prima lui serbare. Eu am fost tare încântată, vă imaginaţi...

Acasă am împodobit brăduţul şi am făcut curăţenia generală, ca să ne asigurăm că Moşul ne vizitează...

Şi ne-a vizitat. Înseamnă că am fost cuminţi sau că ne-a trecut cu vedere micile năzdravanii...căci a lăsat cadouri şi la bunici...

 

 

Copiii s-au bucurat de cele două puzzle-uri, de maşinuţa căreia i se deschid uşile (asta era dorinţa), de creioanele colorate şi de dulciuri. Eu m-am bucurat şi de hăinuţele primite de cei mici de la mamaie.

Aşa am fost noi de Crăciun...Voi cum aţi petrecut această sărbătoare?

continuare »

Sunt mamica si mint cu nerusinare!

Sunt mămică şi mint cu neruşinare!
Suntem în Post şi tot mint! Păi ce să fac şi eu dacă: copilul nu vrea să mănânce, nu vrea să doarmă, nu vrea pe oliţă şi cine ştie ce nu mai vrea el... că sunt zile când nimic nu vrea... parcă nici să se joace... doar să stea bosumflat şi nemulţumit. Mai ales acum în pragul sărbătorilor de câte ori nu am spus: “dacă nu eşti cuminte, nu mai vine Moşul!” ;) “dacă îi mai iei surioarei tale jucăriile din mână se supără Moşul pe tine şi nu mai aduce cadouri!” ;)
Da, asta voi spune mai mult timp de-acum înainte... cât se va putea. Dar în privinţa celorlalte am încercat să nu mai mint şi să spun adevărul. Şi spre surprinderea şi a mea, a mers.

-Nu vrei să dormi, Matei? Vei fi obosit, mârâit, o să începi iar să plângi fără motiv... în loc să ne jucăm împreună. Mai bine dormi, apoi când te trezeşti vom face un puzzle sau ce vrei tu... A mers.

-Nu vrei să te culci acum, seara? Ai ochişorii roşii, hai să mergi la oglindă să-i vezi. Dacă nu te culci, te vei simţi tot mai obosit, nu o să-ţi fie bine... îţi aminteşti cum este? Când eşti obosit spui că te dor ochii şi că te doare căpşorul... Matei: “da, mami”...

-Nu vrei să te speli pe dinţişori?... Ei aici este uşor căci am văzut un filmuleţ cu bacteriile care îl atacă pe Dinţişor... şi mergem imediat să spălăm dinţişorii când ne amintim filmuleţul. În plus ne dorim dinţi puternici şi albi, frumoşi. După ce se spală, se duce la tati şi-l orbeşte cu albul dinţişorilor lui ;)

Chiar şi despre mâncarea am stat şi i-am explicat lui Matei, după vârsta de 3 ani că există mâncare care nu ne face bine şi pe care totuşi oamenii o mănâncă, dar asta nu înseamnă că trebuie să facem şi noi la fel... de exemplu: fastfood, gogoşile, sucurile din comerţ, etc. Dacă nu mănâncă, îi spun că efectiv va rămâne fără putere şi fără chef de joacă, dar de obicei mănâncă,uneori chiar el cere... doar că trebuie să ne alintăm puţin. Am noroc, mulţi s-au mirat că atât Matei cât şi Maria mănâncă fructe şi legume crude fără probleme. Matei adoră morcovul, ţelina, ardeiul, măslinele, prunele uscate, smochinele, nucile, etc.

Vorbind cu el precum cu un adult şi explicându-i cauzele pentru care simte unele stări ca lipsa puterii, somn, durere de cap, usturime în ochişori, cred că-l ajut să se înţeleagă şi să se cunoască mai bine.
Seara la culcare stătea cineva cu el până adormea. Uneori adormea mai greu iar eu şi soţul ajungeam să mâncăm împreună seara târziu. Aşa că, într-o seară i-am spus că se va culca singur, căci mami şi tati nu au mâncat şi le este foame. A fost foarte înţelegător, a adormit singur şi mi s-a părut mulţumit de faptul că i-am spus adevărul. Alte dăţi se trezea, se dădea jos din pat şi venea după noi la bucătărie. Era tare dezamăgit atunci că plecăm tiptil de lângă el şi-l lăsam singur.

Inclusiv când eram cu el în spital şi mă întrebă când plecăm acasă sau ce urmează să se întâmple, alegeam să-i spun adevărul şi era foarte cooperant deşi nu mereu primea răspunsurile dorite.

De ce am ales aşa? De multe ori copiii şi nu doar ai mei, mi-au demonstrat că sunt foarte inteligenţi, isteţi şi au o memorie fenomenală aşa că dacă prima dată îi spui o minciună, a doua oară îi spui altceva şi tot aşa, în mintea lui se vor naşte nişte semne de întrebare şi treptat îşi va pierde încrederea în ceea ce i se spune. Nu mai pun la socoteală că mi se pare tare obositor să ţin minte toate micile minciuni spuse.

Desigur, când cei din familie încearcă să-l păcălească, mă împotrivesc. Matei l-a rugat pe unchiul Puiu să meargă cu el acasă ca să mai deseneze împreună. Unchiul îi spune: “Da, du-te cu mami acasă ca mai târziu vin şi eu şi desenăm...” Ei, păi dacă eu l-aş lăsa să-l păcălească, m-ar întreba toată ziua şi câteva zile după, când vine Puiu sau de ce nu a venit... Mai bine îi explic eu că unchiul este obosit după altă vizită făcută şi că se duce acasă să se odihnească şi că va veni altădată.

Mai am o minciună la care trebuie să renunţ... ultima. Cea că şi Maria merge la grădiniţă, când de fapt ea stă acasă cu mami, dar la cât este Matei de gelos şi cât îi place să stea cu mami, este cam greu să recunoaştem că stăm ca fetele acasă, noi singurele.

Voi cum faceţi, dragi mămici? Vă folosiţi de mici minciunele nevinovate pentru a uşura treaba sau folosiţi crudul şi tăiosul adevăr? Ce minciuni mai inventaţi?

continuare »

Proiectii pentru copii la Minimest

O zi ploioasă şi mohorâtă de dimineaţă. Foarte potrivită, zic eu, pentru câteva scurt metraje de desene animate, special create pentru cei mici, cu vârste între 3 şi 6 ani. L-am îmbrăcat pe Matei şi am dat fuga la Cinema Studio.

Copii cu vârste între 3 și 14 ani, părinți și profesori, cinefili și iubitori de evenimente, precum și toți cei care vor să-și “retrăiască” copilăria i-am întâlnit la Cinema Studio.

 

 

Minimest (secțiunea de proiecții și activități dedicate copiilor din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est) oferă un program matinal educativ şi, totodată, distractiv:
Filmele de scurt şi lung metraj proiectate, au fost premiate la cele mai renumite festivaluri internaţionale şi abordează diverse teme sociale: prietenia, bunele maniere, ecologia, etc.

 

Copii şi nu numai au fost foarte încântaţi de aceste proiecţii. Eu mi-aş dori să le revăd, căci mi-au amintit de copilărie, au fost pline de o inocentă molipsitoare şi au avut mult de transmis.

Crăciun cu Clopoţel/Jingle All the Way

Singurul aspect care după părerea mea a îngreunat puţin înţelegerea mesajelor pentru cei de vârsta lui Matei (3 ani şi 1 lună), a fost ca scurt metrajele erau subtitrate, eu trebuia să-i citesc iar el să-şi distribuie atenţia şi la ce spuneam eu, nu doar la personaje.

Pe lângă filmele menţionate, tinerii cinefili au avut după proiecţii şi o serie de activităţi interactive şi educative: atelier de decoupage oferit de SmartKidsLand şi ateliere de origami susţinute de trainerii Cursuri Origami cu ajutorul Muzeului Antipa.

 

Toţi copiii care participă la programul Minimest pot intra în tragerea la sorţi specială pentru câştigarea unuia dintre cele 24 de locuri gratuite exclusive la atelierele pentru copii JuKaVa, gândite cu grijă pentru dezvoltarea personală a micuţilor.

 

Conform programului, mai aveţi la dispoziţie ziua de mâine să daţi o fugă cu copiii la Minimest, când vor fi proiecţii pentru copii de peste 7 şi 10 ani şi atelier de origami.

Vă pot spune că pentru Matei a fost prima oară când a mers la cinematograf şi i-a plăcut foarte mult.

Premiul pentru Cel mai Bun Film de Scurt Metraj din secţiunea Minimest s-a acordat filmului Crăciun cu Clopoţel/Jingle All the Way (r. Chel White, SUA, 2011).


Mai multe detalii despre festival: http://www.animest.ro/minimest-2012.aspx

continuare »

Pictura la 3 anisori

Portret mami  :)

Zilele acestea, dacă Matei a fost puţin bolnăvior, s-a relaxat mai mult pictând. Nici nu se dădea bine jos din pat dimineaţa la 7.00 sau după somnul de prânz, că-mi şi cerea să-i dau acuarelele şi pensula. S-a distrat combinând două culori diferite şi obţinând o a treia şi a pictat peisaje.

 

 

 

 

Portret mami :)

Mai multe aici: http://www.2iepurasi.com/2012/08/mici-copii-mari-artisti.html

continuare »

Prima zi la gradinita

Am început grădiniţa. Învăţăm să devenim independenţi. Nu doar ei copiii, ci şi noi părinţii. Iepuraşii au plecat de puţine ori de lângă mine. Pot număra pe degete de câte ori au fost la bunici fără mine şi să rămână peste noapte acolo. Nu mai mult de 27-30 de ore, adică o zi şi puţin, timp în care sunam să văd dacă au mâncat, ce şi cât au mâncat, dacă au dormit sau dacă au făcut kk. Şi eu, dar şi soţul meu nu reuşeam să ne deconectăm mereu de la ei, simţind că ne lipseşte ceva, efectiv o parte din noi. Plecau ei şi începeam să simt un mare gol. Stăteam cu ochii pe ceas să vedem cât a mai rămas până iepuraşii se întorc acasă.
Azi, l-am dus la grădiniţă pe iepuraşul cel mare, Matei. I-am povestit din timp cum va fi la grădiniţă, că va învăţa cântecele, poezioare, că va avea multe jucării cu care se va juca împreună cu ceilalţi copii, că va avea măsuţă şi scăunel şi va mânca singurel ca mami şi ca tati, încercând să-l fac să perceapă grădiniţa ca pe o recompensă pentru copiii cuminţi, ca o oportunitate ce se oferă copiilor mari. Îşi dorea să meargă cât mai repede la grădiniţă pentru a putea spune a n-a oară: “vezi, sunt băiat mare”.
Cum am intrat în grădiniţă a început să abordeze alţi copii, să-i salute şi să vorbească cu ei, din păcate neprimind reacţia dorită din partea celorlalţi.

Am vizitat puţin dormitorul cu pătuţurile mici ca pentru 22 de pitici, sala de mese, apoi am intrat în clasă. Nu l-au interesat adulţii, s-a repezit direct în dulăpiorul cu jucării unde zărise un elicopter. Aici este posibil să semene şi cu mami care are o slăbiciune pentru avioane şi elicoptere.
Mulţi copii plângeau după mămicile lor, care, cu sufletele sfâşiate de lăcrimioarele celor mici, se îmbulzeau prin crăpătură uşii să-i mai vadă sau să le mai facă cu mâna înainte de a pleca.
Aseară când am recapitulat evenimentele ce vor urma şi i-am spus că îl voi lăsa câteva ore la grădiniţă şi apoi îl voi lua acasă, mi-a spus “dar de ce nu stai şi tu?...” stai acolo la uşă şi aştepţi...”

Dar în momentul în care a văzut elicopterul, Matei a uitat de mine. Îl strigam să-mi iau şi eu rămas bun de la el, nici măcar nu mă auzea. Am plecat. Ieşind pe poarta grădiniţei, îmi dădeau lacrimile. M-am stăpânit. Eram îmbrăcată şi cu un costum mai sobru, nu se preta la câteva lacrimi de despărţire pentru 8 ore...
Ajung acasă, dau câteva telefoane ca să anunţ familia cum că gata, Matei este predat pe semnătură la grădiniţă, apoi ies să fac câteva cumpărături. La întoarcere spre casă, trec pe lângă grădiniţă. Aş fi vrut să mă urc pe o scară şi să arunc un ochi pe fereastră să-l văd cum se joacă cu copiii şi să-mi dau seama ce gândeşte şi ce este în sufletul lui. Mai mult ca sigur este bine, doar mie îmi vine iar să plâng. Îmi dau lacrimile când îi văd tricoul aruncat prin casă, când îi pregătesc Mariei din greşeală biberonul cu laptele lui Matei, sau când ea doarme, iar în casă este mult prea linişte.
De-abia aştept să-mi povestească şi să-mi spună prima lui impresie.
Este ora 13.00 ora la care probabil îi pregătesc de somn... Oare va dormi Matei singur în pătuţul lui de pitic? Noroc că încă nu am numărul de telefon al educatoarei.

continuare »

La multi ani, Matei!

Ora 14.50 acum trei ani, venea pe lume primul iepuraş din familia noastră. Dacă cineva m-ar fi pus să descriu cum aş vrea să arate băieţelul meu, aş fi spus decât blond şi cu ochi deschişi la culoare, dar când l-am văzut prima dată, am ştiut că exact aşa vroiam să fie.
Cum este viaţa ca părinte? Frumoasă şi aşa cum spunea soţul meu, nu mai ai timp să te plictiseşti. Ai o responsabilitate foarte mare pentru aceste sufletele mici şi fragile care îţi împlinesc viaţa. Ca părinţi suntem răspunzători atât de viaţa şi de bunăstarea, de hrana, de hainele, de somnul şi de cultura celor cărora le-am dat viaţă, cât şi de fericirea şi împlinirea lor viitoare.
Abia când am devenit mama am înţeles cu adevărat sensul vieţii. Am simţit aproape toate sentimentele pe care un om le trăieşte de-a lungul vieţii. O lege a lui Murphy suna cam aşa: “Nu-ţi cunoşti limitele răbdării până nu ai copii. Copiii le descoperă şi te vor împinge dincolo de ele.”
Când s-a născut Matei am simţit împlinirea, bucuria, dragostea şi speranţa de a păşi cu dreptul în această lume. La doar cinci zile, ne-am internat în spital, apoi câteva zile mai târziu a suferit prima intervenţie chirurgicală, iar frustrarea, neputinţa, speranţa şi-au făcut apariţia în sufletul meu. La doi anişori, a doua operaţie. Am sperat că va fi mai uşor, fiind mai măricel, până mi l-au pus în braţe într-o stare de inconştienţă şi agitaţie (poate sună ciudat), fără a-mi spune nimic. Am aflat de la mămici din spital, că pentru a-l trezi din anestezie îi injectaseră adrenalina, iar împreună cu perfuzia efectele erau mai violente. Din momentul îndepărtării perfuziei, Matei se liniştea. E cumplit să-ţi vezi copilul aşa, dar mereu alte mămici mi-au fost de ajutor când m-am simţit depăşită de situaţie şi le mulţumesc. De fiecare dată când a fost bolnăvior, am regretat că nu am ales să mă fac doctor, când ne jucăm aş fi vrut să fi fost un bun pedagog şi să-l învăţ tot ce trebuie să ştie, alteori chiar psiholog, pentru a-i clădi o personalitate frumoasă şi puternică. Dar am ales cea mai frumoasă şi grea meserie, cea de mamă.
Sentimentul de iubire faţă de copilul tău este mai presus decât orice.
Am vibrat la fiecare zâmbet, sunet, cuvânt, pas, propoziţie, întrebare şi realizare a lui.
Matei azi împlineşte 3 anişori. De dimineaţă m-am trezit cu fluturaşi în stomac, la gândul că am început o nouă etapă. Mergem la grădiniţă din toamnă, am trecut de faza "interzis între 0-3 ani";), suntem băiat mare.

Ştiam că viaţa noastră se va schimba, dar nu mi-am imaginat că va fi atât de frumos!
Tot ce-mi doresc este să-mi ţină Dumnezeu ambii copii sănătoşi şi să le dea puţin noroc. Şi aşa doresc tuturor copiilor.

continuare »

Mici copii, mari artisti

Matei şi Maria fac parte dintr-o familie care iubeşte şi apreciază arta, în orice formă a ei: muzică (unchi violonist în Filarmonică, eu am studiat câţiva ani vioara), pictură şi sculptură (alt unchi, “artistul” cum este numit, pictor şi sculptor), fotografie (tatăl meu fotograf), etc.

Ascultăm împreună muzică de toate genurile, vorbim despre teatru, film, balet, dans, pictură, sport, fotografie şi altele. Văzând intr-o zi un film alb-negru, Matei spune: ”Mami, de ce este aşa, cu negru? E stricat?” Deşi sunt micuţi, ştiu că ei înţeleg. Pentru a putea face alegeri mai târziu, le ofer de-acum de un bagaj consistent de informaţii.

Matei adoră să cânte, să danseze, să alerge, să joace fotbal, să deseneze şi să picteze.

foto Marius Barbulescu

La început, a fost mâzgălitura. Aceasta are un înţeles pentru copii, deşi noi nu putem înţelegem chiar nimic. Matei mâzgălea o linie pe foaie şi spunea:” uite, mami, o maşină”.

Încet-încet, prin exerciţiu şi încercări repetate, a învăţat să redea obiectele respectând realitatea. Am fost uimiţi de ce maşinuţe desena cu cretă pe asfalt, în parc.

Amândoi desenează, dar Matei, fiind la vârsta la care îşi poate exprima dorinţele mai uşor, cere, când creioane colorate, când acuarele, când tempera.

Îl las să deseneze ce doreşte el, nu-i sugerez eu o temă, apoi, vine şi-mi arată mândru desenul terminat. Aşa cum l-am învăţat să identifice şi să-şi exprime sentimentele, acum discut cu el fiecare desen al lui pentru a înţelege cum gândeşte şi a-i cunoaşte sentimentele.

Eu i-am mai arătat cum, combinând două culori obţii o a treia, sau o altă nuanţă a culorii de bază, dar abia în momentul în care a descoperit el singur acest lucru, a devenit un lucru cu adevărat interesant pentru el.

Azi Matei a descoperit că, dacă combini albastru cu galben, obţii nuanţe de verde.

 

De asemenea, mi-a făcut şi un portret, “cu mai mult verde, mami”.

continuare »