Imitaţia

Copiii mici sunt cei mai pricepuţi imitatori. Una dintre cele mai importante şi eficiente metode prin care copiii învaţă este metoda imitaţiei. Prin urmare, am pe cât posibil în vedere puterea exemplului personal atunci când îmi educ copiii, deoarece, mai mult decât ceea ce transmit prin explicaţii şi învăţături, este important ceea ce fac efectiv, indiferent că vizează învăţarea sau nu.

Copiii ştiu din comportamentele celorlalţi ce este bine, corect, rău, greşit şi au nevoie de exemple pe care să le imite.

Modelele pe care le aleg depăşesc de cele mai multe ori aria familială, şi se extind la persoanele cu care vin în contact, care îi impresionează sau le trezesc interesul.

Copiii îşi privesc părinţii că fiind experţi în tot ceea ce fac, iar conduitele noastre ca şi părinţi, vor fi însuşite, indiferent de natura lor, că venind de la persoana cea mai în măsură a fi imitata. Încerc să petrec cât mai mult timp cu Matei şi Maria, să le arăt şi să le explic cât mai multe lucruri, pentru a nu căuta modele şi explicaţii în alte părţi sau la alte persoane străine. Ei observă la noi ce facem, cum vorbim, cum ne purtăm cu cei din jurul nostru, cu animalele, etc.

Puterea de observare a copilului se dezvoltă. Matei este la vârsta la care observă cele mai mici detalii, uneori chiar mă surprinde, apoi le exersează practic. Când eu dau cu aspiratorul ia şi el o măturică sau o parte din aspirator şi mă imita, ridică receptorul telefonului fix sau îmi ia telefonul mobil şi realizează o convorbire imaginară cu mamaie sau cu un alt prieten de familie, găteşte şi el la cuptorul lui de jucărie aşa cum mă vede pe mine că gătesc în bucătărie, ne face poze aşa cum şi noi îl fotografiem pe el şi multe altele.

Aşa cum spuneam într-o postare anterioară, îmi place să fac mişcare şi vreau să le transmit acest lucru şi copiilor mei. În afară de mişcarea pe care o fac ei prin casă şi afară la locul de joacă, în fiecare săptămână am grijă să organizez cu Matei competiţii de mers pe vârfuri, mersul piticului, mers pe călcâie, mers târâş pe coate de-a lungul covorului, facem 2-3 abdomene, 2-3 aplecări, 3-4 genoflexiuni. “E tare distractiv” spune Matei, Maria râde şi chiuie de bucurie şi abia aşteaptă şi ea să ne poată imita. Mergem în parc şi la sala de sport şi ne căţărăm pe spaliere, alergam.

 

Trebuie ţinut cont de vârsta copilului, nu trebuie exagerat, nu are nevoie de muşchi, de exerciţii complicate sau periculoase.

I-am cumpărat lui Matei, pe la 2 ani şi câteva luni un cuptor de jucărie. Imediat am auzit păreri de genul “nu-i trebuia lui, ca băiat, aragaz”. Dar eu ştiam ce aveam de gând şi anume să-l învăţ prin joc şi să-l pregătesc atât pentru autonomie cât şi pentru un mod de a găti şi a mânca sănătos. Matei găteşte la cuptorul lui de jucărie şi-mi aduce să mănânc.

Vă daţi seama că de fiecare dată mâncarea este foarte gustoasă şi primeşte laude, el este mândru, iar încrederea în sine creşte. Până acum ştie deja: cărniţa se mănâncă cu legume, legumele sunt foarte sănătoase iar mami uneori cere o porţie mai mare, mâncăm fructe în fiecare zi, bem apă plată, etc. Nu mâncăm fast-food nici înainte şi cu atât mai mult acum nu facem acest lucru şi ocolim pe cât posibil alimentele fără valoare nutritivă (biscuiţi dulci, pufuleţi, napolitane, floricele din porumb, chipsuri, cereale îndulcite, bomboane, băuturi carbogazoase, îngheţată). Îmi place să-i prepar dulciuri în casă, aşa cum îmi făcea mie mamaia. Sunt proaspete, pot controla cantitatea de zahăr şi uneori pot folosi şi faina integrală. Matei mănâncă de mic multe legume crude. Dimineaţa mâncăm cu poftă, îl făceam curios, apoi cerea singur ardei gras, castravete, morcov, ţelina, etc. La fructe a fost şi mai uşor, vă daţi seama.

Eu mănânc doar pâine integrală sau paniţe şi i-am dat şi lui Matei. Dacă-i plăceau, bine, dacă nu, nu. Ca răspuns voi posta o poză.

Obezitatea infantilă este una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, la nivel mondial şi nu sunt de părere că motivul o reprezintă cantitate ci calitatea alimentelor consumate de copii.

Fiecare mamă ştie ce este bine pentru copilul ei, trebuie să le arătăm acest lucru cu ajutorul exemplelor.

continuare »

Jocul

Jocul... ştim că este foarte important pentru dezvoltarea copiilor. Un copil care nu se joacă, stagnează în dezvoltare. Aţi observat că nu are nevoie de jucării scumpe sau de firma, ci vrea să tragă de şnurul de la o geacă, să se joace cu cutii de plastic (preferatele lui Matei la un moment dat), să pună capacul la biberon (activitate preferată de Maria), să răsucească capacul borcanului, să bată cu lingura de lemn în masă, etc. Orice mamă ştie că până la vârsta de doi ani şi un castron şi o lingură, o hârtie şi un creion, o cutie de plastic cu capac, sunt jucării primite cu mare plăcere de copil.

Copilul se joacă cu propriile mâini şi picioare, merge de-a buşilea sau în patru labe, se caţără, sare pe un pat sau pe o saltea pusă pe jos.

Pentru cei mici foarte utile sunt jocurile imitative, care ajuta copilul să se cunoască pe sine, să-şi cunoască corpul. Aşa am procedat cu Matei şi jucam bateţi din palme ca mine, atingeţi capul, atinge burtica, pune mâna la ochi, astupa urechile, arata cu degetul un obiect. Da, “arata cu degetul un obiect, şi numeşte-l” a fost şi încă mai este un joc amuzant pentru Matei. Intenţionat greşesc numirea unui obiect ca să-i testez atenţia şi foarte serios mă corectează “nu, mami... mami a greşit, nu este... ci este...” Prin aceasta joacă ne retrăim şi noi copilăria, ne deconectăm, ne relaxăm şi reînvăţăm să râdem din suflet.

În afară de aceste jocuri, mai sunt jocuri motorii: copilul alergă, sare/ţopăie, merge pe vârfuri, pe călcâie, urcă scările, se joacă cu mingia, cu corda, etc. O ieşire în parc pentru o joacă cu mingia, paletele de tenis sau orice altceva este o bună metodă pentru “a împuşca mai mulţi iepuri deodată”. Facem şi noi mişcare, SLĂBIM, dăm un exemplu bun copilului, îl învăţăm despre beneficiile sportului, etc. Mi-a plăcut mereu să fac mişcare şi vreau să le transmit acest lucru şi copiilor mei. În fiecare săptămână am grijă să organizez cu Matei competiţii de mers pe vârfuri, mersul piticului, mers pe călcâie, mers târâş pe coate de-a lungul covorului. “E tare distractiv” spune Matei, Maria râde şi chiuie de bucurie iar tati face poze.

 În jocul simbolic un rol principal îl are imitaţia. Copilul a văzut scene pe care le execută cu mijloacele sale şi cu imaginaţia sa, de exemplu băiatul merge călare pe un băţ. Matei adora să-şi construiască casa cu ajutorul mesei, a scaunelor, îşi face fortăreaţa şi se ascunde de atacatori, construieşte blocuri din lego pentru “budi”, pentru mamaie, roboţi, găteşte la cuptorul lui de jucărie şi-mi aduce să mănânc. Vă daţi seama că de fiecare dată mâncarea este foarte gustoasă, primeşte laude, uneori chiar mai cer o porţie.

În jocul lui, copilul îi imită pe adulţi în momentele obişnuite ale vieţii de familie. Este de dorit să acordăm copilului timp, să fie apropiat de noi pentru a deveni modelul lui şi pentru a nu căuta modele în altă parte.

 Aş vrea ca următoarea postare să fie despre imitaţie. Aici este mult de povestit, dar aş vrea să încep cu imitarea stilului de viaţă (sport, alimentaţie), în limita timpului disponibil. Până atunci, aş fi foarte fericită dacă mi-aţi lăsa şi voi câteva rânduri despre ce şi cum vă jucaţi cu copilaşii voştri, ce le place cel mai mult.

continuare »

Atenţia negativă

Când într-o familie apare cel de-al doilea copil, primul se simte puţin dat la o parte şi de aceea face tot posibilul pentru a atrage atenţia părinţilor dar şi a celorlalţi din jur chiar dacă asta însemna să fie certat sau pedepsit. După ce s-a născut Maria, am fost tare bucuroasă că Matei o primise frumos în familia noastră şi nu dădea semne de gelozie.

După o perioadă acest lucru s-a schimbat, a început să o împingă, să o tragă de picioruşe când ea mergea de-a buşilea. Cred că la un moment dat şi el s-a simţit mai puţin băgat în seamă şi a reacţionat cu acest comportament uşor agresiv. Aşa el obţinea momente de atenţie sporită din partea mea, chiar dacă eu îl certam în acest timp.

M-am străduit să-l implic şi mai mult în activităţile zilnice, să-l rog să-mi aducă pampers, cutia cu cremă, şerveţelele umede sau ce aveam eu nevoie atunci când o schimbăm pe Maria, să-i aducă o jucărie din camera lor dacă Maria se plictisea în timp ce mânca, să arunce la gunoi o hârtie, o pungă, un ambalaj şi multe alte activităţi casnice potrivite vârstei lui.

Copilul are nevoie de tandreţe, de clipe petrecute cu părinţii, de laude, încurajări şi recompensări, mai ales de ordin afectiv, indiferent de vârstă. Uneori tindem că într-o dispută între fraţi, să dăm dreptate celui mic, obligându-l pe cel mare să cedeze, dar astfel pot apărea resentimente care se pot transforma în violenţă. Manifestată diferit, în funcţie de vârstă. Când Matei cântă şi dansează, căci îi place să creeze mici momente artistice, stăm toţi şi-l aplaudăm, inclusiv Maria. Apoi când fata se joacă frumos, cantă sau vorbeşte aşa cum ştie ea, o încurajăm şi o lăudăm în cor " bravo, Maria". Momentele petrecute în patru sunt cele mai frumoase, iar pe copii îi simt tot mai apropiaţi şi mai cu grijă unul faţă de celălalt.

continuare »

Psihologia copilului - alegerile copilului

Este bine să ne facem puţin timp să-i ascultăm şi pe alţii, mai mulţi eventual, apoi să ne tragem singuri concluziile. Aşa am decis să-mi las copiii pe cât posibil să-şi facă propriile alegeri, să înveţe ghidaţi de mine şi de soţul meu, să facă acest lucru cât mai devreme. Este o metodă a alegerii dirijate, copilul având de ales între două sau mai multe variante, lucruri preselecţionate anterior de părinte.

Maria e micuţa, ea nu poate alege decât ce şi cu ce să ne jucăm. Matei, având aproape 3 ani, poate alege cu ce se îmbracă, ce mănâncă, în ce parc ieşim la joacă, cu ce ne jucăm, pe cine să sunăm să vedem ce mai face, la ce desene animate ne uităm, ce melodie ascultăm. Dimineaţa nu-l întreb " ce mănânci?", ci " mănânci caşcaval cu pâine şi ardei sau brânzică cu pâine şi roşie?"; când ieşim afară îl întreb " mergem în parcul Moghioroş sau în Herăstrău?"; când ne jucăm " facem puzzle sau construim şină de tren?"; dacă trebuie să punem un tricou îl las pe el să-l aleagă. Uneori îi ofer mai multe variante din care el poate alege. Am plecat zilele trecute la munte, în Predeal. Am găsit un restaurant cu o privelişte superbă, ne-am aşezat la terasă şi i-am citit din meniu tot ce ar fi putut mânca el: supe, ciorbiţe, grătar de pui, peste, vită, brânză cu smântâna şi mămăligă, deserturi cu fructe, şi el a ales apoi de fiecare dată altceva ce vroia să mănânce, de fiecare dată un fel de mâncare şi deşert.

Aceste alegeri ajuta copilul să se dezvolte frumos, să-şi formeze personalitatea. Îmi place să-l văd pe Matei mândru de el şi mai sigur pe el atunci când face alegeri. Fiind atât de mici, ei au nevoie de protecţia noastră, nu pot lua orice decizie în ceea ce-i priveşte, ci atât cât să nu fie puşi în pericol ei, sau alte persoane.

continuare »

Psihologia copilului - metode incercate

Mi-am propus ca postările mele să fie cât mai scurte şi la obiect, pentru că timpul petrecut pe blog să fie cât mai bine valorificat de voi. Mi-am cumpărat multe cărţi despre psihologia copilului, din dorinţa de a folosi cele mai bune metode de educare cu Matei şi Maria. Nu am reuşit decât să citesc printre rânduri, să extrag şi să pun în aplicare câteva idei.

Sunt încântată de metoda folosită pentru a-l face pe Matei să mănânce, metodă care a dat roade imediat. Îi las impresia că are el controlul, că el face alegerea. Nu-l întreb "vrei să mănânci?", ci " unde mănânci, în bucătărie, sau în sufragerie?" În loc să-l întrebaţi "mănânci?", întrebaţi " mănânci supă sau grătar?", "mănânci un măr, sau vrei struguri?" M-am temut la început că voi primi un răspuns de genul " nu, nimic", dar nu s-a întâmplat niciodată în aproape doi ani de zile. Încercaţi şi voi şi povestiţi-mi cum a fost.

continuare »